Concert pentru Mauser și Kalachnikov

F rămase în urma acelui convoi militar trist, alcătuit din rămășițele unor bărbați de altă dată, astăzi niște fleici ambulante cu epiderma sfâșiată și oasele la vedere, care mărșăluia prin centrul Parisul fără pic de grație. Era până la urmă un marș al bandajelor vii. Un marș duios, acompaniat doar de târșâitul ghetelor prin praf și de trapul inegal asemănător celui în care bovinele se întorc sătule de la câmp.

Acel compozit de carne rănită și conștiință infirmă se deplasa prin Paris precum o cohortă de maici dezonorate. Erau tineri însă falimentari pentru tot restul vieții lor. Războiul le curmase tinerețea, le arătase moartea și îi lăsase să îi simtă izul de urină îmbibată în țesătură și de carne de om arsă la foc mare. În fața Dumnezeului tinereții lor nu mai puteau sta niciodată drepți, întocmai precum nici maicile violate în fața Dumnezeului lor. F îi privea cum se pierd sub dogoarea soarelui de iulie și cum mulțimea adunată ca la circ închidea în urma lor spațiul de parcă ar fi închis la gât un sac plin cu oase.

Câțiva copii se jucau în jurul lui cu ceea ce cândva fusese un Mauser. Ura acea armă din tot sufletul. Se repezi în joaca lor și le smulse restul acela odios de armă, înjurându-i printre dinți și trimițându-i la casele lor. Atât de nenorocit fusese acel rest de armă încât atunci când o apucă de pat, aceasta aproape că se făcu bucăți sub mâna lui puternică. Arma căzu la picioarele sale iar el observă ceva ciudat: țeava fusese lipită de pat și apoi legată cu câteva rânduri de sfoară bine înnodată. Un mic punct de chit fusese pus acolo unde fierul țevii se proptea în lemn pentru a face legătura cât mai fermă.

Se cutremură dintr-odată. Simți că genunchii i se înmoaie precum niște macaroane fierte prea mult. Privea bucățile armei întinse pe jos iar un delir sufocant puse stăpânire pe mintea lui. Mii de sunete se îngrămădeau în timpanele sale obișnuite cu geamătul fierului. Fusese tanchsit în bătălia din Ardeni. Gura i se uscase de parcă tocmai făcuse o gargară cu nisip. Cineva a plămădit o jucărie din arma asta…iar eu am distrus-o. Ce barbarie…

Se aplecă asupra armei, se așeză în genunchi în mijlocul străzii și se apucă să o repare. O furtună de sentimente inegale, cu densitatea regretului, se abătuse asupre sa, măturându-l precum o tornadă. Nici nu realiză când usturimea simțămintelor sale trecură în lacrimi. Plângea. Nu erau aceleași lacrimi pe care le vărsase atunci când trecând pe lânga marginea unei păduri, în Ardeni, la primele ore ale dimineții, P se opri să salveze un melc din calea batalionului lor. L-a luat cu grijă de cochilie și l-a ferit din calea blindatelor noastre. A sfârșit călcând pe un proiectil îngropat iar suflul exploziei l-a pulverizat de parcă ar fi fost o boare de praf.

Nu, nu erau nici acele lacrimi care l-au năpădit atunci când a tras după trei ruși care violau o femei iar la sfârșit doi dintre ei au căzut secerați iar cel de-al treilea a rupt-o la sănătoasa cu izmenele vine, lăsând-o pe femeie în urmă, cu ochii căscați în tavan, cu urma glonțului între sâni. Nu. Erau niște lacrimi amare care îi ardeau chipul precum o lavă care țâșnește din interior și care pârjolește totul în calea ei.

Reuși să repare arma cu o pricepere de invidiat. Trecătorii îl ocoleau cu o indiferență duioasă. Oamenii văzuseră deja prea multe pentru a se mai înmuia atât de ușor. Prea multă durere în amintirea ultimilor ani și prea multă moarte pentru un motiv ridicol, pentru a mai tresări cineva de emoție în fața acestei imagini decadente: un zdrahon de bărbat, plângând și reparând o jucărie în mijlocul drumului. Războiul ucisese tot ceea ce fusese de ucis.

Unul dintre băiețandrii a căror joacă fusese întreruptă de reacția lui nervoasă, stătea rezemat de un gard în fața lui F. Avea aliura unui adult dar trupul unui copil de 12 ani. Chipul îi era prăfuit și negricios, părul scurt și tuns neglijent dar privirea limpede și ageră. Avea aerul omului lucid până la insuportabilitate. Rotea un pai între dinți, sucindu-l pe toate părțile, așteptând ceva cu plictiseala celui care așteaptă zi de zi același lucru. Când F termină de reparat jucăria, băiatul se împinse în gard cu un gest infantil dar foarte ferm și se îndreptă galopant înspre el. Îl apucă de umeri cu mâinile sale firave de copil și cu tandrețe îș sărută pe obraz:

– E în regulă tată, e în regulă…totul este în regulă. Hai acasă acum. Mâine ne vom juca din nou cu Mauserul…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s