Despre acceptare

Căldură, de la o vreme, a început să nu mă mai sâcâie atât de tare. Oasele mele se bucură mai des de zeama caldă în care se scaldă decât obișnuiau înainte să se simtă deranjate. Să fie un semn de îmbătrânire? Să fie un semn că șandramaua se șubrezește? Nu, nicicum. Nu este cazul. Sunt oricum scandalos de tânăr. Totuși se întâmplă ceva. Și dacă de o vreme am fugit de scrisul public, ba din lipsă de timp, ba dintr-o obsesie pentru rigoarea carantinei, acum când scriu, știu că nu oasele și nici viscerele nu fug de frig, ci nevăzutele interioare.

Lucrurile se schimbă. Diminețile nu mai sunt ce obișnuiau să fie și nici eu, aproape nepoliticos de absurd, nu mai sunt ce obișnuiam să fiu. Am început să caut Chivotul Legii, am început, mai mult ca niciodată, să reinventez sensul morilor de vânt. Cu cât trece timpul – și spun asta pentru că nu consider politicos să spun „cu cât îmbătrânim” – cu atât trec din Cortes în Don Quijote mai abitir și mai de-al dracului.

Vorbeam într-o zi cu prietenul Lefter și-i spuneam, într-o încercare juvenilă de îmbărbătare, că odată cu trecere timpului, trebuie „să redefinim sensul acceptării”. Întocmai despre asta este vorba în aproape orice asumare igienică a situațiilor: corecta înțelegere a sensului acceptării. Ce poți accepta și ce nu – în funcție de această contabilitate precisă, în funcție de acest echilibru, se trasează limitele. Acceptăm astăzi lucruri pe care ieri, se pare, nici pustiiți nici beți nu le-am fi accepta. Nu, nu suntem falși, poate că nici măcar nu suntem slabi. Am ajustat însă traseul. Am adaptat viteza la condițiile de mers. Nu este nicio rușine. Este efectul faptului că nu stăm pe loc. Există poate în sânul acestei specii aflate în pragul auto-extincției, oameni care au fost de-ajuns de norocoși, deștepți ori geniali încât să evite necesitatea agreement-urilor. Jos pălăria. Dumnealor, poate, nu trebuie să redefinească niciun sens. N-au nevoie nici de mori de vânt. Și, probabil, n-au auzit nici de Cortes nici de Don Quijote. Nu le trebuie. Și să fim onești, de ce le-ar trebui?

Am repornit, deci, la drum, redefinind acceptarea, zgribulit de frig și pus pe găsit Chivoturi. Nu pentru legile lui Moise, nu pentru toiagul lui fra-su ci, mai degrabă, pentru pumnul acela de hrană care le cădea evreilor din cer, acele boabe mieroase, denumite atât de frumos și profetic, mană cerească.

S-ar putea să încep să înțeleg de ce am schimbat cursul de navigat și de ce accept astăzi fără mâhnire că Iisus a mers pe măgar și nu pe cal („Vai de ce nu mi-ați spus, de ce nu mi-ați spus, că pe spatele meu adineaori călărea chiar Iisus […] Si ce lin, fără să sar, l-aș fi dus!” – Paul Sterian). Vedeți voi, omul suferă două mari și fundamentale pierderi în viața sa. Prima pierdere este aceea când copilăria i s-a sfârșit. Cea de-a doua se întâmplă sec și aproape organic, atunci când își dă seama de acest lucru.

Prefer astăzi căldură mai repede decât preferam altă dată frigul – am destul frig, deseori, pe dinăuntru. Și dacă am redefinit sensul celor ce le accept, nu înseamnă că am trântit armele la podea și că mă așez pe un scăunel de piatră, întocmai ca neoliticul gânditor de la Hamangia. Luptele există și vor continua să existe câtă vreme morile de vânt respiră și se mișcă. Câtă vreme vom rumega iluzii, vom avea de dus lupte.

Iar după cele două pierderi, odată ele acceptate, puține altele vor mai putea zdruncina sumara existență. Restul acceptărilor, cele mai puțin grave, sunt și trebuie să fie simple formalități igienice ale sufletului.

„Vai, de ce nu mi-ați spus, de ce nu mi-ați spus,
Că pe spatele meu adineauri călărea chiar Iisus,
Aș fi mers mai țanțoș, ridicând copita’n sus
Și ce lin, fără să sar, L-aș fi dus!”
[…]

Anunțuri

2 gânduri despre „Despre acceptare

  1. Bada, bada, avem nevoie de mori de vânt ca să le dejucăm şi câteodată, doar câteodată, să le şi înfrângem.

  2. Şi-am uitat să mai spun că iluzia şi realitatea e unul şi acelaşi lucru, diferit fiind doar momentul în care le confundăm.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s