Paradoxul omului nenorocit

Idealismul începe să preocupe atunci când materia devine insuficientă și nu mai oferă spațiu pentru atingerea fericirii dezirabile. Cine să se preocupe de spiritualitate atunci când materia este îndestulătoare, când ofertele materiale sunt abundente iar fericirea este la fel de simplă ca mersul trenurilor, vorba lui Petre Țuțea? Nu cred că pentru aceasta cineva poate sau trebuie să fie judecat. În fond războaiele și revoltele au pornit pe stomacul gol. Bunăstarea împinge la orice numai la adevăratele revolte nu. Interesul pentru spirit, conștiință, dumnezeire, mântuire și așa mai departe, este fie pentru cei luminați, fie pentru cei nenorociți.

Pe de altă parte, dacă materia nu asigura un minim existențial și poate chiar ceva mai mult, atunci nu poți pretinde nimănui înclinații spirituale. Piramida lui Maslow. Da, poate în aceste situații, oamenii ar fi mai îndreptățiți să se încline înspre găsirea lui Dumnezeu ca sursă alternativă de liniște și fericire, dar nu este obligatoriu.

Oamenii cu care vorbesc zilele acestea în interes de serviciu și cu care am tot vorbit de-a lungul anilor, sunt oameni care stau pe linia de plutire, chiar dacă uneori micuța lor ambarcațiune ia apă. Sunt oameni care însă formează paradoxul nenorocitului: materia nu le este suficientă iar pentru spirit nu mai au resurse. Nu sunt nici călare, nici pe jos. Nu știu dacă aceasta vine din fierea vieții pe care aceștia au supt-o de la sânul mamei sau dacă vine din prostie. Indiferent de unde ar veni, aceștia oameni nu pot fi judecați. Pentru atunci s-ar apăra cerând procurorilor să se pună în locul lor. Iar de cele mai multe ori, cei care acuză, acuză de la căldura unei poziții mai bune. Nu cred că există acuzator care să moară de foame sau care să fie uscat și ars sete. Pentru că atunci ar pierde din vedere parametrii legali, ar gândi cu stomacul și cu frigul pe care-l simte-n oase, ar deveni acel gen de acuzator care nu face doar dreptate ci face și multe crime inutile și vindicative.

Acest om nenorocit este nenorocit printre altele și pentru că refuză să se ridice din zeama lui urâcioasă. Nimeni nu spune, de pildă, că Biserica nu are viciile sale. Că nu există zone infectate în interiorul bisericii, că preoții nu sunt întotdeauna cei mai drepți reprezentanți ai dumnezeirii și așa mai departe. Dar omul nenorocit, în loc să fie smerit în fața nenorocirii sale, el devine acel procuror ars de foame și de sete, acel asasin care  face dreptate cu instrumentele nedreptății. Și atunci, nenorocitul zice „hai domne lasă-mă cu credința…nu vedeți ce mafie e și cu popii ăștia? Că fac și dreg, că nu-s și n-au, ba Catedrala Neamului, ba mașini scumpe, ba…” Și de abia de aici înainte, omul nenorocit devine și mai nenorocit. Pentru că devine rău. Răutatea nu mai ajută la nimic. Devine îndărătnic și urâcios, devine arid. Nimeni nu spune că nenorocitul trebuie să fie precum Hristos, să întoarcă celălalt obraz sau să ierte necondiționat pe toată lumea. Dar nu răutatea absolută este opusul lui Hristos. A fi rău nu ajută cu nimic pe nenorocit. Îi va consuma energia și așa puțină, îl va apropia și mai mult de nenorocirea sa și, cu siguranță, îl va îndepărta tot mai mult liman.

Nu vreau să acuz pe nimeni căci știu că aș putea fi acel procuror care nu ar avea cum să se pună în locul nenorocitului. Știu că sunt procurorul căruia nu îi este foame și nu îi este nici sete nici frig. Sper doar să nu cunosc niciodată acea nenorocire paradoxală, a celui care nu are nici materia, nici spiritul. Și sper ca toate îndoielile și întrebările mele, să mă ține treaz, conștient de toate nenorocirile și apt de acea fericire simplă, a omului simplu care nici nu poate nici nu vrea să fie rău.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s