O enclavă de certitudini false: Facebook

Orice exces conduce la diluare. Indiferent de forma de expresie a excesului, acesta blochează artera simțului critic și lasă iluzia unui libidou ideologic vast și ofertant. În realitate, totul este butaforie, este o suprafață aerată care lasă iluzia densității. De mult am vrut să scriu despre Facebook dar m-am temut și abținut din două considerente: 1. Am crezut că este inutil să scriu pro/contra Facebook deoarece fiecare este liber să decidă asupra intimității sale, în consecință nu aș putea să scriu decât despre părerea mea față de Facebook – iar lumea este plină de păreri. 2. Mi-a fost teamă că sunt dependent de Facebook, în consecință totul ar părea frondă. 

Până la urmă m-am hotărât să scriu despre Facebook sub aspectul unei confesiuni. Nu îmi mai este teamă că sunt dependent de Facebook căci acum sunt sigur de asta. Dependent nu de o platformă online ci de oportunitate de a fi ascultat și de a asculta, de a empatiza și simpatiza, de a te da cu un curent sau cu altul, de a spune ce gândești și de a atrage asupra ta critici și aliați. Totul se reduce la atenție. Nevoia de atenție, poate frustrarea liniștii, poate nevoie de confirmare. Nu sunt lucruri noi pentru nimeni, probabil toată lumea știe de ce se stă pe Facebook. Totuși am simțit că am nevoie de o pauză. Căci nu mai știu unde încep ideile în care cred și ideile în care cred că ar trebui spuse pe Facebook. 

Facebook a devenit o anexă a realității în care lucrurile se întâmplă ciudat, fără o logică aparte, fără parametrii de previziune și fără prea multă substanță. În fine, nu ar fi ceva neapărat rău în asta. Pentru mine însă a devenit iritant. Simt că exagerez și că fac exces, simt că nu mă pot exprima cum trebuie, simt că uneori confund nevoia sinceră de expresie cu nevoia aproape erotică de partizanat. Pentru mine, Facebook a devenit o capcană. Simt că atunci când mă exprim, o fac din poziția impostorului. Păzit de ecranul laptopului, păzit de distanțele firești. Totul se întâmplă sub protectoratul spațiului virtual. Facebook întețește nevoia de exprimare până acolo unde nu mai ai nimic de spus.

Simt că toate problemele și toate interesele celor pe care îi urmăresc, voit sau nu, pe Facebook, au ajuns să mă obosească și să mă întărâte. Au ajuns să îmi construiască o imagine despre niște oameni pe care nu i-am mai văzut de luni sau ani, au ajuns chiar să îmi schimbe impresiile despre alții doar datorită unor argumente pe care ei le aduc cu privire la o cauză anume. Omul de altă dată a devenit un profil de Facebook partizan cu anumite cauze pe care ajungi să-l detești, cu care te războiești în argumente, cu care împarți păreri pro sau contra, pe care ajungi să nu-l suporți și căruia, poate, ajungi să-i dau ignore sau block crezând că astfel rezolvi ceva. 

Simt nevoia să nu mai mai implic în viața de pe Facebook deoarece am început să am dubii cu privire la calitatea îndoielilor mele. Am observat, analizând activitatea mea pe Facebook, că am chiar unele certitudini despre care nu vorbesc în viața reală și pe care, dacă stărui asupra lor, încep să le consider de-a dreptul hilare. Niciodată nu m-am gândit prea mult înainte să scriu ceva pe Facebook. Totul se întâmplă repede, impulsiv și aproape instinctual. Și din câte îmi amintesc bine, niciodată nu am crezut în instinct mai mult decât în rațiune. 

Simt nevoia să ies din Facebook deoarece am impresia că multe dintre idei mi s-au diluat de prea multă uzură – o uzură stupidă, datorată nevoii de atenție, de-a crede că sunt citit și ascultat, de a crede că am unele idei bune. 

Îmi este frică de Facebook deoarece, se pare, am înțeles greșit acest fenomen. Sau l-am folosit greșit. Este doar vina mea, nu acuz Facebook, nu acuz userii de Facebook. Simt doar că alunec spre o groapă cu reziduri și că din ce mă voi zbate mai mult, din aia mă voi murdări mai tare. 

Sper să reușesc să mă țin departe de Facebook câtă vreme voi înceta să mai fac abuz de infinita posibilitate de exprimare. Simt nevoia să părăsesc această insulă până când îmi voi pune îndoielile în ordine. Facebook m-a făcut să cred că am mai multe certitudini decât am cu adevărat. Și fără să fiu livresc, sincer, nu cred că am prea multe. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s