Despre lene

Lenea este motorul dar este și frâna. Parcă Steve Jobs spunea că îi va căuta pe cei mai leneși oameni pentru a face anumite task-uri pentru că aceia vor folosi cel mai puțin timp/ cele mai puține resurse pentru asta. Acum, e drept, leneșul caută să optimizeze spațiul și timpul, demers care de altfel este destul de sănătos și de corect. Pe de altă parte, leneșul nu se gândește prea mult la această economie, ci pur și simplu acționează în spiritul ei din lipsă de alternativă, dintr-o chemare vegetală a trupului și a minții sale. În principiu, lenea ar trebui să fie inofensivă. Cel mult, leneșul va pierde „pe barba lui”, căci dacă din lene va compromite anumite proiecte în care este angrenat, într-un fel sau altul tot din contul său se vor deconta. 

Lenea nu își are efectele cele mai urâte în realitatea în care evoluează ci chiar asupra leneșilor, întocmai ca Văduva Neagră care își ucide partenerul după împerechere. Lumea este plină de leneși, ba chiar aș putea spune că lumea este leneșă. Nu cred în vrednicia celor mulți ci mai repede în sictirul lor, în lenea lor cea de toate zilele. Și totuși lumea merge, viața își duce crucea, mecanismele societății, de bine de rău, merg înainte iar pământul, de bine de rău, se tot învârte. 

Ce este, totuși, lenea? O putem izola sub o lupă de microscop și analiza precum analizăm o bacterie? Sau oare există categoria „leneșilor” și cea a „neleneșilor”? Oare nu cumva toți oamenii sunt leneși la un moment dat? Ba, cu siguranță! Lenea este poate chiar momentul de răsfăț al fiecărui mare neleneș. Toată lumea și-l permite și dorește și se bucură de el. Doar ipocritul nu este leneș niciodată.

Totuși există anumite persoane care nu derapează spre lene ci pur și simplu merg pe ea, trăiesc cu ea și încep să se confunde cu lenea lor. O învinuiesc pentru tragedie, îi mulțumesc pentru succes, abia o mai suportă pentru simpla ei existență. Totuși lenea acestor oameni stă dincolo de trăncăneală. Este un fel de resemnare, o predare umilitoare a armelor. 

Leneșul total, de atâta lenea nici măcar nu mai trăiește. Se află tot timpul cu doi pași în urmă: merge cu întârziere, vede cu întârziere, aude cu întârziere. Tot creierul funcționează într-o viteză inferioară deși este aproape tot timpul odihnit și proaspăt. Leneșul total trăiește de parcă ar fi condamnat la închisoare pe viață. Arestat în propria-i silă de a face orice, căutând soluții alternative care nu eficientizează ci deturnează, obținând amânări și derogări până ce nu mai este cazul să mai facă nimic, trăind într-o strânsă armonie cu un soi de Dumnezeu care le păzește lenea întocmai cum îi păzește și pe cei orbi de cele mai mărunte și stupide accidente. 

Apoi leneșul nu îl va găsi niciodată pe Dumnezeu. Nici măcar nu va încerca vreodată să-l caute. La ce bun? Leneșul nu va cauta niciodată căile spiritului ci va merge pe cele mai ușor de accesat, chiar dacă aleg astfel căi anevoioase, riscante, obositoare și așa mai departe. Odată luând-o pe aceste căi, fie va face o eternitate până la destinație, fie se vor întoarce. Totuși, atunci când leneșul se întoarce din drum, deja s-a spălat de o parte din lene. Deja s-a decis să schimbe ceva din cursul dezastrului său, să își asume o decizie, să fie strategul unei decizii în viața sa. Căci leneșul total nu își asumă nimic. Niciodată. Totul se întâmplă pentru că așa a fost cel mai simplu. Sau doar pentru că așa se mai putea întâmpla. Leneșul nu va pierde niciodată un tren căci de fiecare dată se va sui totuși într-unul, pe oricare l-ar prinde. De ce să stea pe loc când poate merge? Leneșul nu va stărui prea mult căci va avea impresia că începe să se acuze de cine-știe-ce vinovății. Va porni la drum pentru că așa îi pare cel mai simplu. Mergând, leneșul nu are timp să mediteze asupra condiției sale de leneș. Nu știe decât că dacă tot s-a pornit, dacă tot s-a rupt lenii sale, de ce să se mai oprească? Dă-i înainte, c-om ajunge undeva…

Leneșul este oarecum biblic, trăiește într-o dimensiune în care nu există decât mântuire. Este prea leneș pentru a lua în calcul eșecul. Chiar și atunci când dă greș, lenea îi oferă imediat o soluție. Va merge mai departe, se va scurge printre alte pietre și tot nu va rămâne locului. Leneșul are un mare avantaj care lipsește total neleneșului: este complet dispus să schimbe, să adopte, să se integreze. Nu are nicio baterie de obișnuințe care să îi dicteze standarde sau prea mari limitări. Leneșul este viu și dinamic, este activ și plin de viață. Leneșul nu are nici pasiuni nici vicii reale. Are poate doar mici apetențe către ceva, are mici plăceri, mici dorințe de a epata, mimând prost atât pasiunile cât și viciile.

În concluzie, lenea incompletă poate fi motorul eficientizării resurselor, poate ajuta la echilibrul emoțional al leneșului și poate face povara mai ușoară. Lenea totală este lipsită de orice virtute, este o zeamă lungă nici gustoasă nici hrănitoare, este o tristețe de plumb, o pâclă înecăcioasă care nici nu-l sufocă pe leneș, nici nu-i dă voie să respire normal. 

Leneșul total, când nu este îndărătnic este dezolat. Când nu este placid este somnoros. Când nu îi place ceva, nu va putea fi în stare să spună ce-i place. Leneșul total trăiește doar pentru că îi bate inima și toate funcțiile vitale merg strună. Altfel, se poate spune că își duce moartea pe picioare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s