O bicicletă, un milițian și o poveste

Mi-a fost dat să trăiesc, într-o duminică liniștită din preajma Paștelui, unui eveniment care frizează absurdul. Acum regăsesc întreaga întâmplare teribil de romantică și savuroasă. E drept, atunci fierbeam de furie și nu-mi ardea de niciun romantism.

Spre rușinea mea de cetățean neglijent, mi-am ținut iubita bicicletă parcată pe scara blocului, legată de un grilaj. Acolo își odihnea șuruburile de ani de zile, într-un bloc decent, cu vecini respectabili și cuminți. În acea dimineață, m-am trezit față cu dispariția ei. Am resimțit furtul mai degrabă ca pe o durere decât ca pe o pierdere. Resemnat, refuz să merg la poliție – poate că știam ce știam. Totuși, la îndemnele tatălui meu am decis să merg la poliție.

La intrarea în sediul Poliției, la ghișeul de triaj, stătea un respectabil subofițer, probabil un agent sau un agent principal, răpus de micul dejun copios ce îi umflase burta și îi gâtuise respirația căci tot dădea gaze pe care cu greu le putea stăpâni, pufnind cu mâna la gura. Chipiul din dotare, belit spre ceafă, îi lăsa fruntea roșiatică să-și arate sudoarea sub becul bleg din tavan. Înțelege problema cu care am venit și mă îndrumă să urc niște scări, cu niște indicații precise pe care probabil le știa pe dinafară: al doilea etaj, în capătul coridorului, a  treia ușă pe dreapta. Mulțumesc, să trăiți!

Mă așez cuminte la coadă. Sunt eu, doi agenți, un țigan supărat și doi indivizi cu mutre de ciorditori. După câteva minute, ușa se deschide iar lumina soarelui izbucnește pe coridor. Un cadru îmbrăcat civil, cu teaca pistolului prinsă de trup, un zdrahon de bărbat cu părul prins în coadă, mesteca gumă zgomotos. Face un scurt inventar al celor de la coadă iar când îmi remarca mutra nouă mă întreabă ce s-a întâmplat. Păi mi s-a furat bicicleta. De unde vi s-a furat? De pe scara blocului. Dă din cap resemnat și îmi spune să aștept. Apoi ușa își culege lumina albă de pe jos și se închide tremurând din toți țâțânii. Se face la loc liniște.

Un agent vine hotărât spre noi din capătul culoarului. Pe la vreo 30 de ani, micuț de statură și cu față gingașă a golănașului de Colentina, își pune mâinile în șold și se adresează cozii ca unui tot unitar: E careva aici cu un Logan vișiniu cu AZK pe număr? Evident, mă sesizez imediat crezând că cine știe ce s-o mai fi întâmplat. Știați că mi-ați lovit mașina? Zic nu știu despre ce vorbiți, eu n-am lovit pe nimeni. Agentul meu se înfoaie și mai mult și își rearanjaza chipiul pe cap. Eh nu știți! Păi hai să vă arăt, haideți la mașină să vedeți și dumneavoastră. Urmez cadrul spre parcare să văd și eu ce am lovit. Mașina mea era parcată la limită în spatele unei Dacii 1310, fără să o fi atins. Uitați-vă! Vedeți urma? M-ați lovit când ați parcat! Îmi arăta o pată albă, ca de plastic lovit, pe bara lui din spate. Simțeam că situația devine tot mai amuzantă. Nu v-am lovit domle, nu vedeți că mașina mea n-are nimic?Polițistul, iritat că nu recunosc, se apropie și mai mult de mine. Domle lasă-mă cu astea! Asta este lovitură clară, vă zic! Vreți să mergem la poliție, ce naiba? Să mergem la poliție? Eram deja la poliție pentru că mi se furase un bun iar un agent de poliție vine și mă ia la 3 păzește că i-am lovit mașina! Cât de absurd poate fi? Cât de comic?Domnule dragă, nu v-am lovit nimic! trebuie să ajung înapoi la colegul dumneavoastră căci am venit aici cu o problema, bine? Scumpul agent, văzându-mi hotărârea mă întreabă amical, schimbând brusc registrul, tonul și apelativul, ca într-o piesă de teatru dintre un nebun și-un mort: Păi bine fratele meu, așa se parchează? Așa aproape, zi și tu acum?! Eu dacă voiam să-ți fac rău, îți făceam, mă înțelegi? Dacă voiam îți făceam, chemam pe băieți, cu dovezi, cu astea. Bine…rău…rău adică îți luam RCA-ul, mă înțelegi? Dar așa ca chestie! Nu se parchează fratele meu asa! Mai mult de-aia am venit să-ți spun, mă-nțelegi? Oare să-mi vină să-l ucid sau să-l pup pe frunte? 

Problema bicicletei se rezolvă, impropriu spus, rapid. Dăm o declarație, dumneata faci plângere, noi deschidem un dosar și după un an venim la dumneavoastră să semnați. Să semnez ce?, întreb uluit. Agentul capsa liniștit niște hârtii, apoi le semna la antet, le băga în niște dosare pe care le punea sub birou între alte dosare și apoi o lua de la capăt, imperturbabil, cu alte foi, alte capse, alt dosar. Păi cum ce să semnați? Semnați că n-am găsit bicicleta. Să semnez că n-ați găsit bicicleta?, întreb din ce în ce uluit. Văzând că nu pricep, mediocru și lamentabil cetățean credul ce sunt, agentul se oprește din capsat hârtii, își pune coatele pe birou și îmi explică zâmbind cu mina unui părinte: păi dacă nu semnați, noi nu putem închide dosarul! Păi de ce să-l închideți? Păi pentru că nu am găsit bicicleta.

Polițistul meu calm care capsa foi într-o după-amiază de duminică, s-a raportat la dreptate ca la un scop inutil. Elegant, mi-a explicat procesul cap coadă. Așa merg lucrurile. Așa se face dreptatea: între două dosare care oricum sfârșesc prin a fi închise fără soluționare. Dacă dreptatea mea ar fi mijlocit un proces mai amplu de răzbunare ori demascare infracțională, probabil s-ar fi sinchisit măcar să vină la fața locului, să ia amprente, să întrebe vecinii. Dar pentru ce? Care este scopul? O nenorocită de bicicletă? Dreptatea ca scop în sine este un demers inutil și costisitor. Dreptatea cu orice preț este doar o izbucnire romantică. Banii de benzină până la adresă, praful cu care se iau amprente, plata acelui criminalist detașat la scara de bloc și alte cheltuieli fără rost. 

Bicicleta n-a găsit-o nimeni, dar povestea face toți banii. Până la urma e și poliția bună la ceva.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s